Ioan Vieru (30 de ani) e cel mai titrat atlet al lotului tricolor care a decolat în această dimineață spre Torino, la CE indoor. Ura italienilor față de români nu-l sperie.
Sprinterul are în spate 22 de ani de ani de atletism, un perete de medalii, printre care și bronzul la Europenele de la Viena 2002 (400 m), dar și peste 60 de țări văzute, multe dintre acestea cu grad ridicat de risc. În pașaportul său au apărut „ștampile” gen Congo, India, Tunisia sau Algeria. „Acolo e sărăcie mare, am văzut jafuri la drumul mare, în mijlocul străzii”, explică sprinterul pregătit de Victor Nicolae.
Așadar, e obișnuit cu situațiile limită. „La Torino, vom încerca să stăm cât mai puțin în oraș și să evităm posibilele conflicte. Pe noi ne interesează să fie fair-play în sala în care vom concura, adică să nu fim furați la diferitele probe. Dacă vom fi huiduiți, să sperăm că le vom da peste nas cu rezultatele pe care le vom obține. Singurul lucru pe care ni-l dorim este să fim susținuți de românii de acasă și de cei de acolo”, mai spune Vieru pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER